Airbnb face un pas important în prevenirea discriminării

de: Alexandru Puiu
02 11. 2016

Rasismul continuă să fie o problemă cât se poate de reală în secolul 21, chiar și cu toate avansurile tehnologice care ne copleșesc în fiecare zi. Din acest motiv, Airbnb încearcă să facă un important pas înainte pentru a preveni astfel de manifestări când vine vorba de cazare.

Deși este puțin probabil să fi încercat vreodată să vă cazați undeva și să fiți refuzați pe bază de etnie, culoare a pielii sau orientare sexuală, la nivel global, aceste lucruri se întâmplă în mod regulat. Partea ciudată este că astfel de cazuri se întâlnesc în cele mai diverse colțuri ale mapamondului, iar proprietarii unor spații de locuit preferă să piardă bani, decât să cazeze pe toată lumea.

Se pare însă că, deși va mai trece mult timp până când întreaga societate se va repara, populara companie Airbnb a introdus o nouă listă de termeni și condiții celor care închiriază spații cu scopul eliminării rasismului. Regulile sunt cât se poate de clare. În momentul în care refuzați să cazați pe cineva, începând de ieri, 1 noiembrie, sunteți obligați ca respectivul gest să nu fie bazat pe nici un fel de disciminare. Întreaga politică nondiscriminatorie poate fi găsită la această adresă.

Gazdele vor fi, de asemenea, obligate să fie de acord cu Angajamentul Comunității Airbnb. ,,Sunt de acord să tratez pe toată lumea din comunitatea Airbnb – indiferent de rasă, religie, naționalitate, etnie, dizabilitate, sex, identitate sexuală, orientare sexuală și vârstă – cu respect și fără prejudecăți.” În mod evident, această decizie a fost luată în urma mai multor sesizări din partea clienților Airbnb care au fost refuzați să fie găzduiți la fața locului sau le-au fost refuzate rezervări din cauza naționalității lor sau a orientării sexuale.

Momentan este dificil de preconizat dacă o astfel de măsură va avea urmări pozitive, dar intenția este în orice caz lăudabilă. Din păcate, o gazdă malițioasă va găsi în orice moment noi metode de alienare a unor vizitatori.